Mulți se confrunta la varsta asta cu alegerea unuei viitoare profesii. Este foarte greu sa iti dai seama la o varsta de 16-17 ani ce vei face in viitor pentru urmatoarele decenii. Multi copii incearca sa isi descopere pasiunile, punctele forte, ocupatiile, probabil ca dupa sa isi creeze o imagine despre cum se vor vedea ei si in ce ipostaza se vad ajungand.
Pot spune ca eu nu am trecut prin astfel de situatie. Inca de mica aspiram sa muncesc in domeniul juridic. Motivele pentru care am inceput sa ma interesez pot suna putin absurde, avand in vedere ca erau ideile si conceptiile asupra unui domeniu ale unui copil de 13 ani. Mereu am simtit ca adolescentii sau copiii nu au o voce destul de auzita in lumea adultilor. La scoala, in grupul de prieteni, chiar si in familie am luptat mereu pentru lucrurile pe care mi le doream, pentru opiniile mele sau a celor din jurul meu. Uram nedreptatea si oamenii necinstiti. Judecand lumea dupa un serial renumit recomandat insasi de mama mea, “Suits”, am crezut cu tarie in acea lume fictionala si imi imaginam ce mult mi-ar placea mie sa fiu in locul lor.
Urmata de un ideal slab fondat, dar un vis in devenire, am inceput sa ma interesez pe subiectul avocaturii. Am avut-o ca model pe mama mea, dar si pe matusa mea. Numai faptul ca imi povesteau despre cum arata o instanta sau ce examene erau la facultate, imi faceau pielea de gaina si deja incepeam sa ma transpun intr-o lume indepartata si imaginara. Nu as vrea sa las copilul din mine sa moara, asa ca pot continua prin a spune ca inca sper sa pot ajunge intr-o zi sa apar fiecare voce neauzita sau neindreptatita. Pot spune ca nu o apar doar pe ea, ci imi ajut si stima de sine sa creasca, stiind ca am reusit sa impac atat vocea interioara, cat si cea exterioara.
Pe langa aceste motive, pot spune ca ma regasesc a fi o persoana dinamica. Mereu am urat mediocritatea si nu m-as vedea in nicio viata sa stau la birou de dimineata pana seara,facand acelasi lucru in aceeasi situatie mereu. Mi-a placut inca de cand am intrat la liceu sa lucrez la activitati dinamice sau sa implementez proiecte in scoala, doar pentru a uita catusi de putin de monotonia statului in banca.
Crezand cu tarie ca dorinta mea indelungata nu este doar o aspiratie, ci un destin, vreau sa transmit tuturor ca indiferent de cate asumari negative din partea lumii se reflecta asupra lor, sa o ia drept motivatie, sa creasca si sa arate lumii ca se poate visa oricat de departe te duce mintea, indiferent de unde incepe o pasiune, este important ca incepe si ca niciodata nu este prea devreme sau prea tarziu.
Clara Greavu
